Absolut/extraabsolut

Ca generalitate a absolutului/relativ, dincolo de repere, situații sau sisteme de referință, în condițiile în care nu poate şi nu există opus sau contrar, egal, inegal ca identic, ştiinţă (știut uman), limite, excepții, nedeterminat, în sens clasic, absurd sau imposibil, etc., chiar dacă natura, natura/realitate şi virtualul lor sunt şi știu că toate acestea, există ca inexistență, prin noi sau alții ca noi. În plus respectăm principiul generalizat al naturii lui Lavoisier și nu există contrarii care „se anulează reciproc”. Absolutul/extraabsolut este acolo unde şi când stăpânul şi extrastăpînul sunt unul şi acelaşi lucru ca secvenţe neconvenţionale admițând paradoxul simultan/dialectic neconvențional al absolutului/extraabsolut şi ca absolut/relativ al lor, ca situația sau uman și științific,  sau oricare alt particular al lor, ca paradox. Deoarece extraparadox poate fi și este și relativul paradoxului ca alt sau alt fel de absolut. În condițiile în care orice extraabsolut este un absolut dincolo de percepţie iar extrarelativul un relativ dincolo de percepţie. În aceiaşi clipă/moment în care orice absolut este un relativ şi invers de secvenţe neconvenţionale. Este cel puțin o limitare, dacă nu eroare, abatere sau greșeală, etc., să credem sau să spunem că perfecțiunea devenirii veșnice sau transformării eterne poate fi relativă sau dependentă de repere, situaţii sau sisteme de referinţă, ceva sau altceva, acolo unde şi când nu există toate acestea sau unde și când totul este perfecțiune ca veșnic/etern al ei. Ca generalitate dar și particular al lor. Altfel ar fi ca şi când am spune sau crede că perfecțiunea sau veșnicia/eternitate a ei este sau poate fi dependentă de repere, situaţii sau sisteme de referinţă, etc., sau Unicitatea și Dumnezeu sunt dependente de repere, situații sau sisteme de referință, ceea ce ar limita perfecțiunea lor prin definiție, cu siguranță.   Noi şi filozofia neconvenţională dăm multe astfel de soluții fără limite, excepții, absurd sau imposibil, etc. şi rugăm orice cititor, fără excepție, să ne contrazică sau să ne completeze prin exemple sau demonstrații logice, etc. În acest caz doar să ne dea un singur exemplu de limită a absolutului/extraabsolut, ştiind că deși absolutul şi extraabsolutul sunt limitate, simultaneitatea lor dialectică este nelimitată, ca un absolut care merge, devine și se transformă sau se modifică veșnic şi etern și odată cu ele orice limită a lor ca absolut neconvenţional, neabsolut sau absolut/extraabsolut. Este evident că astfel de definiții nu întâlniți în limitele umane sau științifice ale dicţionarelor clasice, filozofiilor convenţionale, ceea ce știam sau credeam că ştim până la o clipă/moment dată, etc. Ca în oricare definiţie neconvenţională plecăm de la definiția clasică a absolutului şi limitele lui umane sau științifice, pe care o generalizăm dincolo de orice limită, opus sau contrar, egal, inegal ca identic, știut sau ştiinţă (știut uman), limite, excepții, nedeterminat în sens clasic, invariabil, absurd sau „imposibil”, etc. Am redat deja definiţiile convențiilor clasice şi neconvenţionale ca unități dialectice sau simultaneitate de absolut şi relativ,  ca reper, situație sau sistem de referință acum prezentăm definiția dialecticii lor sau adevăr al oricărui reper ca revelație absolut/extraabsolută sau absolut/relativă.  În generalul și particularul lor.

Prin convenţie Prin convenţie, complet/extracomplet al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca tot/extratot//destin/extradestin, destin/extradestin ca stare sau realitate, tot/extratot ca situaţie sau natură, absolut/extraabsolut ca iluzie a  totului/extratot al naturii, absolut/extraabsolut al situaţiei ca sistem ca absolut/relativ, absolut/relativ uman sau ştiinţific, etc.

    Ca natură nedialectică  a dicţionarului neconvenţional „absolut/extraabsolut” este,

„iluzia completului/extracomplet”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„iluzia completului/extracomplet ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„absolut/extraabsolut unicitate”,  

convenţie ca metaforă şi percepţie a iluziei completului/extracomplet al unicităţii respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice absolut/extraabsolut al unicităţii este o iluzie a completului/extracomplet perceput al ei iar orice iluzie a completului/extracomplet un absolut/extraabsolut unicitate dincolo de percepţie, absolutul/extraabsolut unicitate o simultaneitate/dialectică sau absolut/extraabsolut//extra.absolut/extraabsolut (ne.absolut/extraabsolut) ca situaţie/stare a unicităţii, 

-  situaţie,  

„extra absolut/extraabsolut”,

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„absolut/extraabsolut”,

convenţie ca percepţie a extra absolutului/extraabsolut al situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice absolut/extraabsolut este un extra absolut/extraabsolut perceput a ei iar orice extra absolut/extraabsolut un  absolut/extraabsolut dincolo de percepţie. Cu condiția să nu confundăm extra absolutul/extraabsolut, cu  absolutul/extraabsolut, totul/extratot, destinul/extradestin sau completul/extracomplet, etc., ne absolutul/extraabsolut sau anti absolutul/extraabsolut, inexistența lor ca a absolut/extraabsolut sau non .absolut/extraabsolut, etc., ştiind că orice extra absolut/extraabsolut este un absolut/extraabsolut dincolo de percepţie al situaţiei, chiar dacă niciodată acelaşi absolut/extraabsolut cu acelaşi extra absolut/extraabsolut ca situaţie,  

-  stare, 

„extra absolut/extraabsolut ca stare”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„absolut/extraabsolut stare”,

convenţie ca percepţie a extra absolutului/extraabsolut al stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice absolut/extraabsolut al stării este un extra absolut/extraabsolut perceput al ei iar orice extra absolut/extraabsolut un absolut/extraabsolut dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi absolut/extraabsolut cu acelaşi extra absolut/extraabsolut ca stare,   

-  situaţie ca sistem

„extra absolut/extraabsolut ca sistem”

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau,

„absolut/extraabsolut sistem”, 

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extra absolutului/extraabsolut al situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice absolut/extraabsolut, al situaţiei ca sistem, este un extra absolut/extraabsolut perceput a ei iar orice extra absolut/extraabsolut un absolut/extraabsolut dincolo de percepţie al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu aceiaşi condiție să nu confundăm în nici un caz extra absolutul/extraabsolut, situaţiei ca sistem, cu absolutul/extraabsolut, totul/extratot, destinul/extradestin sau completul/extracomplet, etc., ne absolutul/extraabsolut sau anti absolutul/extraabsolut, inexistența lor ca a absolut/extraabsolut sau non .absolut/extraabsolut, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extra absolut/extraabsolut este un absolut/extraabsolut dincolo de percepţie al situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil. 

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, egal, inegal ca identic, etc., orice absolut/extraabsolut devine uman sau ştiinţific, măsură sau măsurabil precis, cu contrarii care „se anulează reciproc” și nu respectă principiul Lavoisier. Ca iluzie umană a naturii despre extra absolut/extraabsolut, absolut/extraabsolut, tot/extratot, destin/extradestin sau complet/extracomplet, etc., ne absolut/extraabsolut sau anti absolut/extraabsolut, inexistența lor ca a absolut/extraabsolut sau non .absolut/extraabsolut, etc., ca iluzie, în nici un caz natură, natură/realitate sau virtual al unicității lor.  De umbra virtualului uman sau științific nu putem discuta deocamdată, chiar dacă dialectica lui este iluzia/umbră. Umbra virtualului uman sau științific este iluzia subconștietului nostru de care s-a ocupat Freud și alții dar încă prea puțin.  

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „absolut/extraabsolut” este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extra absolutului/extraabsolut”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a absolutului/extraabsolut//extra absolut/extraabsolut”,

sau al dialecticii ne absolutului/extraabsolut al iluziei completului/extracomplet al  situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a secvențelor anti absolutului/extraabsolut”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a absolutului/extraabsolut//anti absolut/extraabsolut”,

sau al dialecticii ne absolutului/extraabsolut al iluziei completului/extracomplet al  situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particularul ei. Altfel spus orice absolut/extraabsolut este de fapt un extra absolut/extraabsolut, ca alt sau alt fel de absolut/extraabsolut dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

 

 

Așa cum am spus de mai multe ori dincolo de repere, situaţii sau sisteme de referinţă nu există opus sau contrar, egal sau identic, cunoaştere sau ştiinţă (știut uman), limite, excepții, nedeterminat, în sens clasic, absurd sau imposibil, etc., nu pentru că nu există ci doar pentru că noi sau alţii nu putem ajunge la ele niciodată, nicăieri şi niciunde. În plus din cauza limitelor noastre, umane sau științifice, nu are sens să insistăm pe definiţiile de dincolo de repere, situaţii sau sisteme de referinţă ştiind că nu putem ajunge la ele decât ca metaforă sau extrapolare a gândurilor şi ideilor noastre umane sau prin știutul nostru ca naturii, natură/realitate şi virtualul lor la care nu putem ajunge prin umanul sau ştiinţa lui.   

De reținut în continuare că oricare definiţie ca dialectică are o astfel de generalitate ca absolut/extraabsolut faţă de particularul ei ca absolut/relativ, pe care le mai redăm în limita necesității. Având în vedere că se poate ajunge relativ simplu de la generalizare la particularul ei și fără ajutorul nostru. Generalizarea oricărei simultaneități, convenţie, unitate dialectică sau dimensiune unică c ași oricare dialectică a lor fiind dincolo de limitele noastre umane sau științifice, de orice limită, opus sau contrar, egal, inegal ca identic, cunoaştere sau ştiinţă (știut uman), excepții, nedeterminat în sens clasic, absurd sau imposibil, etc. Pe care sperăm că le-am depășit și le depășim prin numărul restrâns al definițiilor noastre atât ca dimeniune unică, unitate dialectică sau simulatenitate, etc.  cât și ca dialectică, adevăr, revelație, etc. a lor. De nenumăratul lor din dicționarele clasice ne vom ocupa ulterior, considerând suficient pentru prima parte a dicţionarului. Pe care îl prezentăm cu scopul evident de a ne putea înțelege ca semnificație  filozofia neconvențională și simultan/dialectică în variantă care să respecte principiul naturii lui Lavoisier generalizat cu contrarii care nu „se anulează reciproc”, fără limite, excepții, nedeterminat, invariabil, constante sau entități bine definite, etc. Extrapolarea ulterioară a convențiilor noastre simultan/dialectice și neconvenţionale poate fi făcută urmând ADN-ul sau tiparul convențiilor sau dimensiunilor unice prezentate în prim parte a dicționarului nostru  neconvenţional. Insistăm doar pe variantele lor strict necesare din punctul nostru de vedere chiar dacă suntem convinși de necesitatea sau cesitatea/extracesitatea continuării prezentei lucrări. Pe de o parte deoarece tot ceea ce prezentăm este doar o variantă limitată gândurilor și ideilor noastre transferate indirect prin natura, natura/realitate și virtualul unicității noastre care suntem și în care existăm. Pe de altă parte deoarece orice limitare necesită corecții permanente    numărat/peren ca perfecțiune umană sau științifică dar și ca perfecțiune veșnic/eternă a devenirii și transformării,  comparat, comparativ sau raportat cu repere, situaţii sau sisteme de referinţă, Nu în ultimul rând trebuie să ținem cont de „imperfecțiunea” umană sau științifică cu limitele, excepțiile, nedeterminatul, invariabilul, constantele sau entitățile ei bine definite, absurd sau imposibil, etc. Din aceste motive definiţiile prezentate sunt sau rămân doar un minim de exemple ca generalizare sau particular al lor din nenumăratul lor limitat pe care am putut să- cuprindem sau definim.  

Cu condiția general valabilă, pe care a repetat-o insistent să nu confundăm definițiile noastre neconvenționale ca simulatenitate/dialectică cu definițiile lor clasice, ale altor filozofiile convenţionale, ceea ce știm sau cunoaștem, dorim să știm sau să cunoaștem despre ele, etc., cu atât mai mult doar limitat la cunoașterea lor umană sau științifică. ...

 

Generalizarea spiritului sau spiritul naturii (refacere parțială)

Dacă generalizăm înțelegerile noastre ca semnificație în ce privește spiritul ca natură în general și nu doar uman sau științific vom constata că spiritul este un fenomen ca oricare altul și că este suficient să căutăm existența și forma lui ca să putem cuprinde sau defini natura lui ca substanță. Convențiile noastre sunt neconvenționale în sensul naturii și ele decurg unele din altele ușor, de la gânduri și idei umane sau științifice la natură, natură/realitate și virtual al unității lor, într-o simplitate incredibilă. Ca de altfel simplitatea modelării și creației naturii pe care noi o complicăm datorită limitelor noastre și nelimitatului ei. Să privim trecerea de la gând sau idee la modelul sau creația ce rezultă din aceste gânduri sau idei, limitate deocamdată la uman sau știință. Este evident că întâi apare gândul și ideea apoi ideea se transformă prin intermediul naturii noastre umane în conținut sau entitate/univers ca natură sau doar iluzie a lui, corp ca obiect/fenomen. Să privim apoi planeta pământ care are câmpuri, cuante, corzi și stringuri, etc. dar și dincolo de el unde și când nu am ajuns încă sau nu vom ajunge niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând. Dacă facem comparații sau le raportăm unele la altele vom constata că de fapt câmpurile oricărui conținut sau entitate/univers sunt în două variante specifice unele directe și altele indirecte. Respectiv unele care interacționează direct cu natura care sunt sau în care există, ale formei, similar parametrilor direcți ai conținutului sau entității/univers,  celelalte care acționează indirect cu natura conținutului respectiv sau din afara lui, ale spiritului, similar parametrilor indirecți, ca gânduri sau idei ale unui centru sau mai multe de vibrație/rezonanță. Ca exemplu umanoidul care suntem are parametrii direcți ai formei prin simțurile noastre directe și indirecți ca parametrii spirituali sau ai creierului. Putem observa că orice ADN sau chiar cuantă, atomul, molecula,  pământul sistemul solar sau galaxia au câmpurile lor directe și indirecte. Chiar și dincolo de ele cuante sau metagalaxii există câmpuri directe și indirecte ale lor specifice. Nu putem spune că electronii nu au câmpurile lor separat de nucleu sau că soarele nu are un nucleu al lui și substanță în jurul acelui nucleu, fiecare având câmpurile lor directe și indirecte. De aici până la gând și idee mai este un pas sau câțiva. Dacă uman sau științific creierul are emitori și receptori acre fac legăturile cu celulele nervoase este evident că acele câmpuri indirecte ale atomului sau planetei, cuantelor sau metagalaxiilor sunt consecința unor secvențe specifice de substanță care le produce iar consecința acestor câmpuri indirecte este gândul naturii cuantei, atomului, moleculei, pământului a metagalaxiilor sau dincolo de ele, etc. Să nu credem sau să spunem că se termină nelimitatul la ele, ar fi absurd sau imposibil din multe motive. La baza câmpurilor, de orice natură, stă  emiterea/recepție  a centrului sau centrelor de vibrație/rezonanță  directă sau indirectă. Directă a simțurilor lor directe ca vibrație/rezonanță comunicată sau emitere/recepție a lor, indirectă ca emitori și receptori la nivel neuronal în cazul uman sau științific iar la nivelul nucleului arome sau cine mai știe ce particule specifice care au vibrațiile lor rezonanțe dar și câmpuri ca vibrație/rezonanță. Ideile sunt doar proiecții ale gândurilor umane sau științific care se formează dincolo de emitori și receptori și câmpurile lor indirecte. La nivel cuantic sau subcuantic unde încă nu am ajuns sau poate nici nu ajungem, în limitele noastre umane sau științifice cu egalul, inegalul și identicul lor și al nostru, care nu respectă natura în general, nici măcar pe cea limitată a lui Lavoisier iar contrariile „se anulează reciproc”.  Natura nu este atât de complicată pe cât știm, credem sau cunoaștem este doar nelimitată, perfectă ca veșnic/etern al devenirii și transformării, ca normalitate a paradoxului. Dacă nu ar exista gânduri și idei, într-o variantă sau alta la nivelul celei mai mici particule descoperite de noi, bosonul Higgs, cuante sau stringuri este evident că spiritul uman sau științific, cu gândurile și ideile lui, s-ar fi născut din inexistență, ceea ce este doar absurd sau imposibil ca paradox uman.

Câmpurile ca și gândurile și ideile planetei sunt transmise plantelor, animalelor sau umanoizilor, etc., unele în mod direct prin aer, apă, miros sau tot ce ne afectează simțurile în mod direct, altele sunt transmise indirect de la nucleu  prin intermediul naturii exterioare a pământului care le amplifică sau le modelează în felul ei și care la rândul lor afectează în mod indirect tot ce există sau trăiește pe pământ. La rândul lor simțurile noastre transmit creierului nostru sau al plantelor animalelor, etc. în mod indirect informațiile primite de la nucleul pământului prin natura lui exterioară. Similar orice conținut sau entitate/univers, de la cuante la metagalaxii, etc.,  prin câmpurile lor directe și indirecte, ne afectează pe noi sau tot ce există, într-o variantă sau alta de la susținerea existenței noastre la anularea susținerii, de la nelimitat mic la nelimitat mare ca consecință sau consecințe sau limitat doar cauze/efect în consecință. Câmpurile directe și indirecte modifică unicitățile din care face parte sau în acre există, inclusiv Unicitatea sau Dumnezeu, din care fac parte ca secvenţe sau părți, oriunde și întotdeauna. Unicitatea sau Dumnezeu nu sunt invariabile, constante sau entități bine definită, etc. tocmai datorită modificărilor tuturor unicităților sau dumnezeilor Lor. Inclusiv umane sau științifice. Orice substanță, conținut sau entitate/univers naște câmpuri directe (ale formei ca parametrii sau condiții de existență) și câmpuri indirecte (ale spiritului ca gânduri sau idei). Și unele și altele modifică permanent toate conținuturile sau entitate/univers, chiar dacă noi în limitele noastre nu putem ști sau cunoaște aceste modifică, de-a lungul existenței lor nelimitate. Asta nu însemnă că modifică imediat totul în noi sau în jurul nostru dar să nu uităm că  noi suntem perfecți și nelimitați ca natură și avem la dispoziție nelimitatul transformărilor noastre și dincolo de noi. Chiar dacă  noi, sau alții în varianta care suntem nu vom putea să cunoaștem sau să cuprindem nelimitatul nostru și al lor. La fel ca noi orice cuantă, atom sau moleculă, planetă sau galaxie, etc. afectează într-un fel sau altul totul în nelimitatul existenței lor. Respectând în acest  fel principiul naturii ca generalitate, inclusiv particularul ei definit de Lavoisier. Pentru gândurile umane ba chiar plane și animale, s-au găsit soluții să le cuprindem sau să le definim parțial prin emitorii și receptorii neuronali, pentru idei, judecată sau rațiune trebuie să mai căutăm la fel cum trebuie să mai căutăm și dincolo de cuante, corzi  sau stringuri. Desigur ținând cont în permanență (numărat/peren) la perfecțiune (veșnic/etern) nu putem ajunge chiar dacă ne dorim, de faptul că totul este o simultaneitate/dialectică neconvențională ca normalitate a paradoxului, la fel cum este perfecțiunea devenirii și transformării, veșnicul/etern, nelimitatul lor mare și mic, etc. Pe care nu le-am putut și nu le vom putea cuprinde sau defini nici măcar ca înțelegere ca semnificației filozofiei neconvenționale și simultan/dialectică, cu atât mai mult doar umană sau științifică. Dacă planeta ar avea doar nucleu ar fi ca un om doar cu creier care nu are organe de simț, mușchi, etc. sau o planetă care nu atmosfera, apele și pădurile, etc., metalele sau pietrele, care să modifice câmpurile nucleului și să le transmită mai departe altor conținuturi sau entități/univers. În aceste condiții și planeta și omul ori nu ar fi existat ori ar fi dispărut instantaneu neavând suportul existențial ca formă/spirit. Din timpuri străvechi omul a știut că planeta și tot ce este pe ea au spirtul lor specific, chiar dacă nu au înțeles ca semnificație sau nu au putut cuprinde sau defini ceastă înțelegere a semnificației ca uman sau știință, egal, inegal și identic al lor specific.

În concluzie, cuantele, pomii sau florile, animalele, omul sau pământul, soarele, galaxia sau metagalaxia, etc. au forma și spiritul lor și o dată cu ele gânduri și idei specifice. Inclusiv ca egal, inegal și identic al lor dar alt sau alt fel de egal, inegal și identic, ca simulatenitate/dialectică de secvențe neconvenționale. De formă nu este cazul să discutăm. Oricare dintre exemplele date sau pe care le poate da oricine, are câmpuri directe și indirecte ca vibrații/rezonanțe, doar reperele, situațiile sau sistemele de referință fac diferența, introducând odată cu ele absolut/relativul lor, limitele, excepțiile, nedeterminatul, absurdul și imposibilul, etc.        

 

Teatrul este un spectacol regizat, ca devenire și transformare a oricărei unicități, conţinut sau entitate/univers., etc. ca iluzie a spectacolului regizat al naturii care suntem sau în care existăm. ...